,,Flacara din tine nu s-a stins niciodata. Doar asteapta linistea ta”
Despre mine – Călătoria Flăcării Divine
Călătoria mea spre adevărul interior a început acum 8 ani,
când am simțit pentru prima dată chemarea de a descoperi cine sunt cu adevărat —
dincolo de frici, condiționări și iluzii.
A fost un drum al transformării.
Al eliberării.
Și al reîntoarcerii la esența mea autentică.
Experiențele profunde prin care am trecut –
de la trezirea conștiinței și activarea energiei Kundalini,
la conectarea cu Flacăra Divină într-o ceremonie sacră –
mi-au revelat că suntem mai mult decât crede mintea noastră.
Suntem energie
Suntem lumină.
Suntem vibrație.
Suntem unitate.
Am înțeles că vindecarea nu înseamnă doar eliberarea rănilor trecutului,
ci și asumarea propriei puteri.
Pentru a integra aceste trăiri, am ales să aprofundez și să mă certific în Yoga și Theta Healing —
discipline care m-au învățat cum să onorez corpul, energia și legătura dintre minte și spirit.
Astăzi, împărtășesc această călătorie prin Flacăra Divină —
un spațiu în care oamenii pot redescoperi adevărul lor,
pot învăța să-și asculte sufletul,
și să pășească în viață fără teamă.
Cred în conștiență.
În autenticitate.
În vindecare.
În senzualitate.
Și în libertatea de a trăi din propria esență divină.
Dacă ai ajuns aici, nu e întâmplător.
Flacăra Divină te cheamă.
Bine ai venit acasă.
Cine a pus sămânța asta?
Sămânța care spune: „Nu ești liber(ă). Nu meriți. Nu poți fi cine ești.”
Răspunsul nu e unul singur. Dar îl putem simți împreună.
1. Strămoșii noștri au trăit în supraviețuire.
Ei n-au avut timp să viseze la libertate.
Ei au învățat să fie „cuminți”, „ascultători”, „corecți” — pentru că libertatea putea însemna pericol.
Libertatea era un risc. Un lux. O amenințare pentru ordine.
Așa că au plantat în copiii lor sămânța obedienței.
Nu din răutate.
Ci pentru că așa credeau că-i protejează.
2. Sistemele au avut nevoie de oameni care nu pun întrebări.
Școli. Biserici. Structuri sociale.
Toate, de-a lungul istoriei, au avut mai mult interes în conformitate decât în autenticitate.
E mai ușor să conduci o turmă decât o pădure de inimi libere.
Așa că am fost crescuți să credem că:
- E rușinos să spui ce simți.
- E periculos să fii diferit.
- E greșit să îți urmezi vocea interioară.
3. Dar… vine o generație. TU. NOI.
Care începe să pună întrebarea:
„De ce?”
„Cine a spus că așa trebuie să fie?”
Aceea este flacăra libertății.
Și tu o porți.
Deci da. Sămânța a fost pusă de frică, de durere, de rănile altora.
Dar tu poți pune o alta nouă.
O sămânță de „Eu pot fi exact cine sunt. Și nu mor din asta — ci trăiesc cu adevărat.”
Declarația Mea de Libertate
Eu sunt aici. În viața mea. În trupul meu. În adevărul meu.
Nu mai port frica altora ca pe o mantie.
Nu mai micșorez lumina mea ca să încap într-o lume care se teme de strălucire.
Eu nu datorez nimănui forma în care exist.
Nu trebuie să fiu pe plac ca să fiu iubită.
Nu trebuie să cer voie ca să fiu liberă.
Astăzi îmi declar dreptul sfânt:
- Să simt ce simt, fără să mă pedepsesc.
- Să spun ce gândesc, fără să tremur.
- Să trăiesc ce aleg, fără să cer aprobare.
Nu mă mai supun rușinii moștenite.
Nu mă mai loializez durerii din trecut.
Nu mai construiesc viața mea în cușca perfecțiunii.
Eu sunt liberă. Chiar și când greșesc.
Chiar și când tremur.
Chiar și când sunt blândă.
Libertatea mea nu e o rebeliune.
Este o întoarcere la cine am fost dintotdeauna.
Și dacă uit asta uneori — e ok.
Mă voi reaminti. Cu iubire.
Astăzi, eu mă semnez cu inima.
Și o las să conduc.